Transilvania Construcţii, compania de dezvoltare imobiliară controlată de familia Timofte, are în plan să finalizeze până în noiembrie prima clădire a unui proiect de birouri din parcul industrial Tetarom 1 din Cluj. Compania este cotată la bursa de la Bucureşti (simbol bursier COTR). Până la sfârşitul anului compania vrea să închirieze mai bine de trei sferturi din suprafaţa de peste 14.100 mp a proiectului, care include o clădire de trei etaje ce reprezintă prima etapă a proiectului, alături de una de şapte etaje, care va fi finalizată în iunie 2017.

„Investiţia în proiectul Novis Plaza este de aproxi­ma­tiv 10 milioane de euro. Prima etapă va fi finalizată în data de 30 noiembrie a acestui an, iar până la finalul anului es­ti­măm că vom ajunge la un grad de închi­rie­re de 70-80% în prima etapă“, au spus oficialii com­paniei.

Proiectul ini­­ţial a fost în­ce­put de către CBC Develop­ment Design Cluj-Napoca şi trebuia să inclu­dă un hotel şi o clădire de biro­uri, potrivit unui anunţ publicat în presa centrală compania a intrat anul trecut în fali­ment, iar lichidatorii judiciari au scos proprietăţile la licitaţie.

Activitatea pe piaţa de birouri din Cluj a crescut puternic în ultimii ani, pe măsură ce interesul companiilor multinaţionale din IT sau servicii de a deschide birouri în oraş s-a intensificat. Cu toate acestea, cu un stoc de circa 200.000 de metri pătraţi, piaţa de birouri din Cluj este de zece ori mai mică decât cea din Bucureşti.

Continuarea pe ZFCorporate

ZF Corporate este serviciul de business intelligence al Ziarului Financiar. Pentru a putea avea acces la informatii trebuie să vă abonaţi la ZF Corporate sau la unul din cele 12 fluxuri ale sale, profilate pe sectoare de activitate (Bănci, Retail, Agricultură, Energie şi altele) – vezi prezentarea video a ZFCorporate. Detalii de abonare la ZF Corporate: Alexandru Matei (tel. fix: 0318.256.286) sau trimiteţi un email cu datele dumneavoastră de contact prin care solicitaţi informaţii şi abonare la adresa alexandru.matei@zf.ro. Veţi fi contactat în maximum o oră.

Articol publicat în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 12.08.2016